ORAŞUL ÎMPIETRIT – POVESTE GERMANĂ

28 Dec

ORAŞUL ÎMPIETRIT – POVESTE GERMANĂ

Autor: Nicolae Batzaria     Volum: Poveşti de aur     
Editura: Ion Creangă, Bucureşti, 1979

Un nobil bătrân şi bogat avea doi fii, care se numeau Friţ şi Peter. Însă Friţ îi era mult mai drag, aşa că lui Friţ îi dete castelul şi cea mai mare parte din avere. În chipul acesta, Friţ a izbutit să ia în căsătorie pe frumoasa Burgunda, la care ţinea aşa de mult, şi o aduse la castel.

Dar Friţ era un om cu suflet rău şi gânduri necurate, încă din cele dintâi luni după căsătorie se tot frământa să găsească un mijloc pentru a se scăpa de tatăl său şi de fratele său Peter. După multă gândire, se hotărî să înceapă cu tatăl său. Şi aşa, într-o noapte, după ce trecuse de miezul nopţii, urcă pe furiş treptele care duceau la odăiţa din turla cea mai înaltă a castelului. În odăiţa aceasta tatăl său închisese de mult un servitor care i se arătase necredincios.

Friţ stătu puţin de vorbă cu acest servitor, după aceea amândoi coborâră treptele şi, umblând în vârful picioarelor, intrară în încăperea în care dormea tatăl lui Friţ, îi puseră un căluş în gură, apoi, luându-l pe umeri, îl duseră şi-l închiseră în odăiţa din vârful turlei. După această ispravă aşa de groaznică, Friţ dete servitorului o pungă cu galbeni, cerându-i în schimb să plece în altă parte.

A doua zi s-a răspândit vestea că bătrânul nobil pierise fără urmă. În făţărnicia sa, Friţ se căznea să facă pe amărâtul şi îndureratul, pe când adevărul era că fiul era vesel şi mulţumit. Durerea lui Peter era însă sinceră. Cu toate că tatăl său nu se purtase drept cu dânsul, Peter avea pentru el toată dragostea şi toată cinstea. Nici nu-i trecea prin gând să bănuiască pe Friţ, ci îşi închipuia că tatăl său fusese răpit de niscaiva duşmani, care îl duseseră cine ştie în ce ascunzătoare îndepărtată.

„Chiar dacă ar fi să merg până la capătul pământului şi tot nu mă las, până nu-l găsesc pe iubitul meu tată.” Aşa îşi zise Peter şi cu această hotărâre plecă într-o dimineaţă în lumea largă. Şase ani de zile merse el în şir, căutând pe tatăl său în multe ţări şi oraşe, dar – ştim din ce pricină – n-a fost chip să dea de urmele lui.

Şi iată că într-o dimineaţă în zori, ajunse la un munte foarte înalt, al cărui creştet era încununat cu lumina soarelui, care abia atunci răsărise. „Ce frumoasă trebuie să fie lumea privită de acolo de sus!” zise Peter, care, după multă caznă şi trudă, ajunse în vârful muntelui. Îi pieri însă toată bucuria, când văzu că se lasă un nor des şi că o mare de ceaţă se aşterne între el şi toată întinderea de pământ din jurul muntelui.

Dar, pe când, supărat şi obosit, privea fără rost în norul cel des şi în ceaţa groasă, rămase ca înlemnit de mirare, când văzu că în văzduh se înalţă şi pluteşte un oraş de o nespusă frumuseţe, un oraş cu palate măreţe, cu grădini întinse şi cu un număr mare de case.

Însă lui Peter i-a fost dat să vadă ceva şi mai ciudat, şi mai vrednic de uimire. Văzu anume că din palatul cel mare a ieşit o ceată de fete tinere, care de care mai frumoase şi îmbrăcate în rochii de mătase tivite cu fire de aur şi argint.

Însă una din fete întrecea cu mult pe celelalte în frumuseţe şi strălucire. Pe cap purta o coroană făcută din mărgăritar şi diamante, care străluceau mai puternic decât soarele. După coroană şi înfăţişare, se vedea că această fecioară trebuie să fie prinţesă. Dealtfel, toate celelalte fete se plecau înaintea ei şi o salutau cu tot respectul.

Peter nu-şi mai lua ochii de la această fecioară, a cărei frumuseţe îl fermecase. Din pricina ei nu văzuse cum celelalte fete merseră la un lac înconjurat cu verdeaţă înaltă, cum intrară în lac şi se scăldară, în râsete şi chiote de veselie. El nu vedea decât pe frumoasa fecioară, care stătea la marginea lacului, năpădită de gânduri triste. Împins de dragoste şi de milă, şi fără să-şi dea seama că are înaintea sa făpturi aeriene, întinse braţele spre dânsa şi strigă: „Rogu-te, frumoasă fecioară, spune-mi de ce eşti aşa de amărâtă şi jur că sunt gata să-mi dau viaţa ca să-ţi vin în ajutor!”

Fecioara întoarse îngrozită capul şi după ce aruncă o privire asupra lui Peter, ridică braţele spre cer şi dând un strigăt asemeni unui dangăt de clopot, fugi plutind prin văzduh. În aceeaşi clipă pieriră şi norul, şi ceaţa, şi oraşul cu toate palatele şi celelalte clădiri, precum pieriră şi fetele, care însoţeau pe fecioara cea frumoasă, şi toţi ceilalţi locuitori.

Zăpăcit şi uluit, Peter sări în sus şi întinse braţele, ca şi cum ar fi vrut să apuce pe frumoasa fecioară, dar n-apucă decât vânt. Totuşi, nu se lăsă. După ce mai privi ţintă locul de unde răsărise oraşul minunat, merse într-acolo, vrând să-l cerceteze mai de aproape. Aici nimeri într-o grămadă de stânci de marmură, fiecare mai înaltă şi mai lată decât un castel din cele mai mari.

Însă Peter văzu că în mijlocul grămezii de stânci se ridica o stâncă, depăşind pe celelalte în înălţime şi lăţime. Peter se caţără pe această stâncă şi începu s-o mângâie cu mâna. Acum, să vedeţi minune: stânca se despărţi în două şi se ivi o deschizătură ce ducea înlăuntrul ei. Împins de curiozitate, Peter intră în această deschizătură, dar în aceeaşi clipă stânca se închise din nou. Aşadar, Peter rămase înlăuntrul stâncii şi în întunericul cel mai adânc.

Aproape nebun de spaimă, începu să bată cu pumnii în stâncă. Şi iată că la a treia lovitură cu pumnii, se deschise pe neaşteptate o uşă, pe care Peter intră, fără să-şi dea seama de ceea ce face. Se pomeni într-o curte rece ca gheaţa, aşternută cu plăci de marmură. Dar ceea ce văzu acolo era aşa de ciudat, că îi pieri teama şi se trezi într-însul dorinţa de a afla pe ce lume se găseşte.

Era acolo o mulţime mare de oameni îmbrăcaţi după portul de acum câteva sute de ani în urmă şi în tot felul de poziţii, ca şi cum ar fi fost prefăcuţi în stane de piatră tocmai când îşi vedeau de treburi.

Aşa, într-un loc erau mai mulţi tineri şi tinere, care erau gata să pornească la vânătoare. Vedeai tineri, care se săltaseră în şeile cailor, alţii care tocmai atunci puneau picioarele în scări, alţii care ajutau doamnelor şi domnişoarelor să încalece. Mai vedeai cum şeful grăjdarilor trăgea de urechi pe un argat tânăr, fiindcă pesemne, nu îngrijise cum trebuie vreun cal. Însă toţi, şi toate, oamenii şi caii, erau împietriţi. Până şi vrăbiile, care se lăsaseră în curte, ca să ciugulească boabele de ovăz ce cădeau de la cai, erau împietrite.

Peter privea năuc la toate chipurile de piatră ce-l înconjurau. Vrând să scape de această privelişte aşa de tristă, îşi luă inima-n dinţi şi ieşi din curte, ca să nimerească la o poartă, înaintea căreia stătea în picioare un portar gras, care era gata să-i zică: „Stai!” Dar şi portarul era prefăcut în stană de piatră.

Peter intră pe poartă şi începu să urce treptele unei scări de marmură. Aşa ajunse el sus la un şir lung de săli măreţe, însă a căror mobilă„ ca şi păsările, florile şi covoarele, era de piatră rece ca gheaţa. Dar ceea ce l-a înduioşat şi l-a durut până în adâncul inimii a fost priveliştea ce înfăţişa un grup nemişcat de pietre, grup alcătuit din încântătoarele fecioare, pe care le văzuse dimineaţa mergând pe norul din vârful muntelui. În mijlocul lor şi şezând într-un tron de aur şi cu coroană pe cap era frumoasa fecioară, despre care şi el îşi închipuise că este o prinţesă.

Şi ce tristă şi amărâtă arăta această prinţesă! Cuprins de milă, dar mai mult de o dragoste năpraznică, Peter căzu în genunchi înaintea ei, îi îmbrăţişa picioarele şi strigă: „Frumoasa frumoaselor, în numele dragostei ce-ţi port, trezeşte-te!”

Abia spuse aceste vorbe, că de-a lungul sălilor, în curte şi de jur împrejur, răsună dintr-o dată un strigăt de bucurie, ca din mii şi mii de glasuri omeneşti; soarele îşi vărsă lumina, iar tot ce fusese rece şi împietrit se trezi, plin de viaţă.

Într-o clipă, totul se schimbă. Din grămada fără număr de stânci de marmură răsări un oraş, dezlegat de vraja în care stătuse mai multe sute de ani. Înviară oamenii, caii, păsările, grădinile se umplură cu flori, livezile, cu verdeaţă, se ridicară iarăşi bisericile, palatele şi casele.

Peter se frecă la ochi, crezând că visează. Însă frumoasa prinţesă îi întinse mâna ei albă şi fină şi-l lăudă cu glas tare, că a scăpat-o pe dânsa şi a scăpat întregul ei popor de vrajă.

Apoi îi povesti cum un vrăjitor rău, ca să-şi răzbune că n-a vrut să se mărite cu el, o prefăcuse pe ea şi toată împărăţia ei într-o grămadă de stânci de marmură şi numai din când în când, în zorii zilei, îi dădea ei şi supuşilor ei viaţă, însă numai pentru câteva clipe, pentru ca în felul acesta să simtă şi mai dureros chinul vrăjii. I-a mai spus, cum stătea scris, că nu putea fi dezlegată de vrajă decât de un tânăr curat la inimă şi care din dragoste pentru dânsa ar fi pătruns în castelul vrăjit.

Urmarea se înţelege uşor: Peter s-a căsătorit cu prinţesa, care, pe lângă bogăţie, era şi una din cele mai frumoase prinţese de pe pământ. Însă nici în traiul fericit ce ducea nu uitase de tatăl său. Şi aşa, într-una din zile, merseră într-o trăsură de aur cu prinţesa la castelul fratelui său. Dar care nu i-a fost mirarea când a găsit pe fratele său Friţ sărac lipit şi muncind ca argat la curtea castelului pe care îl vânduse. Totuşi Peter a căpătat de la noul stăpân voie de a vizita castelul cu prinţesa. S-au suit amândoi şi în odăiţa din vârful turnului, odăiţă în care, precum ştia şi Peter, fusese închis servitorul cel rău. Iar, precum ştim noi, în această odăiţă a găsit, în loc de servitor, pe tatăl său, care fusese închis de Friţ.

Când a aflat Peter de purtarea aşa de ticăloasă a fratelui său, Friţ, n-a mai vrut să ştie de el, şi l-a lăsat să-şi sfârşească zilele în sărăcie şi mizerie. Pe tatăl său însă l-a luat la dânsul şi l-a ţinut în mare cinste, până la sfârşitul vieţii.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: