FLOAREA DE PE MORMÂNT

28 Dec

FLOAREA DE PE MORMÂNT

Autor: Nicolae Batzaria     Volum: Poveşti de aur     
Editura: Ion Creangă, Bucureşti, 1979

O femeie bătrână avea un singur fiu. Trăiau amândoi în sărăcia cea mai neagră. Când i se apropie ceasul morţii, femeia chemă pe fiul său şi-i zise printre lacrimi: „Dragul meu, du-te în lumea largă şi caută-ţi acolo norocul; eu voi muri în curând, iar aici în sat tu n-ai pe nimeni care să-ţi spună măcar un cuvânt bun, fiindcă tu eşti copilul unor oameni săraci. Numai nu uita că după ce mă duci pe mine la cimitir, să vii din nou, la miezul nopţii, la mormântul meu şi să culegi floarea ce va fi crescut pe dânsul. Dar să ai grijă de floarea aceasta ca de ochii tăi, fiindcă

ea îţi va arăta drumul norocului tău.”

Curând după aceea muri biata bătrână, iar fiul său o înmormântă cu toată cinstea. La miezul nopţii se duse din nou la cimitir şi văzu că pe mormântul mamei sale înflorise o floare albastră şi nespus de frumoasă. Băiatul o rupse şi o puse cu toată băgarea de seamă în buzunarul hainei.

A doua zi flăcăul nostru porni în lumea largă şi întâlni pe drum un lup care mergea şchiopătând şi care i se rugă zicându-i: „Flăcăule, fii bun şi scoate-mi glontele din picior!”

Tânărul îi scoase glontele, iar lupul îi zise din nou: „Nu pot să-ţi răsplătesc numaidecât binele ce mi-ai făcut, dar smulge un fir de păr din blana mea şi când ai vreodată nevoie de ajutorul meu, suflă într-însul!” Băiatul îi smulse un fir de păr, îl puse în buzunar lângă floarea cea albastră şi îşi căută mai departe de drum.

Multă vreme bătu el drumurile, dar de noroc nu dete nicăieri. Îşi aduse aminte de cuvintele ce-i spusese maică-sa în ceasul morţii şi scoase din buzunar floarea cea albastră şi o puse cam supărat jos pe pământ. Însă, ce-i fu dat să vadă? Floarea se ridică în sus în văzduh şi-i zise cu grai omenesc: „Vino după mine! Să ştii că afară de tine nimeni nu mă poate vedea, de aceea urmează-mă foarte liniştit, fiindcă eu te voi duce la norocul tău.”

Şi aşa floarea zbură înaintea băiatului care mergea după ea. Pe înserate intrară într-o pădure şi tânărul văzu acolo o vulpe care îi vorbi în felul următor: „Dragul meu prieten, scoate-mi, rogu-te, viespea care mi-a intrat în ureche şi din pricina căreia nu mai pot de durere.”

Tânărul îi scoase viespea, iar vulpea îi zise din nou: „Nu pot să mă plătesc într-altfel de binele ce mi-ai făcut decât să-ţi spun ceva care te priveşte. Ştiu că umbli după noroc. Mai înainte de a-l găsi, trebuie să slujeşti la o zână rea, căreia va trebui să-i duci trei zile la păşune o vacă cu coarnele de aur. Va mai trebui să ai grijă ca vaca să nu se întoarcă singură acasă, căci altfel vei fi rău mustrat de către stăpâna ta. Dar dacă izbuteşti să ţii vaca în livadă şi să nu o laşi să-ţi fugă singură acasă, să-i ceri zânei ca plată căciula care atârnă în cuiul de după sobă. Cine îşi pune căciula aceasta, se face nevăzut de toată lumea.” Aşa îi zise vulpea care după aceea pieri, iar băiatul îşi puse floarea în buzunar şi se culcă pe iarba verde.

Ziua următoare scoase din nou floarea şi se luă după dânsa. Nu după mult timp sosiră înaintea unui palat de fier, unde floarea se opri şi-i spuse băiatului: „Pune-mă în buzunar şi să nu mă scoţi decât atunci când te chem eu”. Dar abia o puse în buzunar, că poarta palatului de fier se deschise şi pe prag se ivi o babă groaznic de urâtă: „Ce cauţi aici?” întrebă pe băiat. „Vreau să mă bag slugă”, îi zise băiatul. „Bine, te primesc, îi zise baba. Vei duce la păşunat vaca mea cu coarnele de aur, dar să ştii că-ţi tai capul dacă îmi vine acasă măcar o singură dată, fără să fie însoţită de tine. Dacă izbuteşti, însă, ca trei zile la rând să te întorci cu dânsa de la livadă, ai dreptul să-ţi alegi şi să iei din palatul meu tot ce îţi place mai bine”.

Flăcăul voinic se învoi bucuros şi duse la păşunat vaca năzdrăvană. Dar abia o duse la livadă, că vaca se şi pregăti să o ia la picior şi să fugă singură îndărăt la palat. Văzând aceasta, băiatul scoase din buzunar firul de păr al lupului şi suflă într-însul. Şi iată că veni lupul cu multe alte mii de lupi, care o încercuiră şi nu o lăsară să se mişte din loc. Seara, tânărul o duse înapoi la palat şi apoi se culcă şi el. La fel se întâmplă şi a doua şi a treia zi. Vrând, nevrând, zâna îi spuse acum să-şi aleagă din palat ce-i place, iar el puse mâna pe căciula cea năzdrăvană şi o luă din cui. Văzând aceasta, zâna începu să ţipe şi vroi să i-o smulgă din mâini, dar tânărul o puse numaidecât pe cap, aşa că zâna nu putea să-l vadă. Când ieşi afară din palat, o scoase din nou din cap şi o puse în buzunar, auzi însă glasul florii celei albastre, care îi zise: „Acum scoate-mă pe mine din buzunar!” O scoase, floarea începu să plutească în văzduh, iar băiatul se luă după ea.

Multe zile de-a rândul bătători tânărul nostru drumurile şi cărările, fără să-şi găsească norocul, când iată că ajunse la un munte înalt. Obosit de atâta umblet, şezu jos şi auzi că floarea îi zice: „Pune-mă la loc în buzunar!”

Aşa făcu şi el se culcă apoi la umbra unui arbore. Ziua trecuse de mult, iar băiatul dormea mereu. Luna se ivi strălucitoare, luminând stâncile cenuşii ale muntelui. Nu se auzea niciun glas şi muntele întreg zăcea ca mort, cufundat în somnul cel mai adânc.

Dar deodată răsună un ţipăt înfricoşător, care-l trezi pe băiat. Când privi speriat, în jurul său, văzu o broască ţestoasă foarte mare, care trăgea de picior un omuleţ mic de-o şchioapă. Băiatul sări în sus, dete cu o piatră în broasca ţestoasă şi aceasta îl lăsă pe omuleţ. Văzându-se scăpat de broască, omuleţul se rugă de băiat să-l ia în braţe. Aşa făcu şi băiatul, iar omuleţul îi zise: „M-ai scăpat, decât acum unde să ne ascundem, fiindcă broasca ţestoasă este o vrăjitoare rea şi are să cheme multe sute de broaşte ţestoase, care ne vor omorî.”

Băiatul scoase din buzunar căciula cea fermecată şi o puse în cap. Abia făcu aceasta, că din toate părţile deteră năvală mii de broaşte ţestoase, care îl căutau pe tânăr, dar nu puteau să-l vadă. Şi aşa flăcăul nostru cu omuleţul au putut să meargă înainte până ce ajunseră la intrarea unei peşteri. Acolo, omuleţul zise băiatului: „Acum pune-mă jos şi vino după mine. Vreau să te fac bogat şi fericit.”

Intrară în peşteră, iar omuleţul lovi de trei ori în pereţii stâncii şi zise:

„Să-mi deschideţi, fraţi, ‘Ndată alergaţi!”

Se deschise o poartă, iar omuleţul îi spuse băiatului: ,,Scoate-ţi căciula de pe cap, pentru ca să te poată vedea şi fraţii mei.” Băiatul îşi puse căciula în buzunar şi după aceea fu dus de omuleţ într-o frumoasă odaie de lemn. Dintr-însa intrară într-o odaie de argint şi, în sfârşit, se deschise încă o uşă şi tânărul nostru intră cu omuleţul într-o odaie de aur.

În odaia aceasta erau strânşi o mulţime de pitici în jurul regelui lor, care nu era mai mare decât dânşii, dar care purta o barbă lungă, argintie.

Omuleţul duse pe băiat înaintea regelui şi grăi, zicând: „Prea înălţate stăpâne! Tânărul acesta m-a scăpat de la moarte. Vrăjitoarea cea rea din munte se prefăcuse într-o broască ţestoasă şi cât p-aci să mă omoare.”

Regele piticilor se uită la băiat şi-i zise: „Ai scăpat viaţa celui mai bun dintre servitorii mei. Acum vreau să te răsplătesc aşa, încât cu darurile ce vei primi, să ajungi a fi fericit.” Zicând aceasta, îşi smulse din barbă un fir de păr argintiu, îl dete băiatului şi-i zise: „Când vei fi la grea strâmtoare, suflă în firul de păr şi voi veni eu cu tot poporul meu, ca să-ţi dau o mână de ajutor.” Îl duse apoi în odaia de argint, îi dete o sticlă de argint şi-i zise: „De câte ori stropeşti cu apă din sticla aceasta — apă care nu se isprăveşte niciodată — o piatră oarecare, chiar în clipa aceea piatra se preface în aur curat.” De acolo îl duse în odaia de fier, îi dete o puşcă şi-i zise: „Cu puşca aceasta nu greşeşti niciodată ţinta. Umblă acum sănătos, căci niciun pământean n-are voie să stea la noi mai multă vreme.”

Între acestea veni şi omuleţul dintâi, îl duse până afară şi-i zise: „Drumul tău te va duce în curând la muntele de sticlă, unde un balaur ţine închise trei fete, care sunt cele mai frumoase de pe pământ. Dacă ajungi acolo la strâmtoare, cheamă-ne pe noi în ajutor!” Îl sărută de trei ori şi se întoarse la peşteră.

Se auzi acum glasul florii, care zise: ,,Scoate-mă din buzunar”. Băiatul o scoase şi se luă după ea.

Cam pe înserate veni la un lac şi se culcă la marginea lui. Dar nici nu se lungise încă bine, că zări deodată trei gâşte de aur care zburau deasupra lacului. Băiatul duse numaidecât puşca la ochi şi trase asupra gâştei celei mai mici. Celelalte două zburară speriate, dar gâsca cea mică se prefăcu într-o fată frumoasă, care zise: „Mi-ai dat din nou chipul meu omenesc pe care balaurul din muntele de sticlă mi-l luase mie şi celor două surori ale mele. M-aş mărita bucuroasă după tine, însă dacă poţi să faci ca surorile mele să-şi capete din nou chipul omenesc.”

Ziua următoare flăcăul nostru şi cu fata cea frumoasă se duseră la muntele de sticlă unde locuia balaurul şi cele două surori ale fetei. Tânărul scoase din buzunar firul de păr argintiu şi suflă într-însul. Deodată se iviră ieşind din pământ mii şi mii de pitici, având în frunte pe regele lor, care zise băiatului: „Ştiu ce vrei. Vrei să intri în muntele de sticlă şi nu poţi. Dar lasă că îţi ajutăm noi.”

Şi piticii începură să bată, să ciocănească, să sfredelească, aşa că în scurtă vreme făcură o gaură mare în muntele de sticlă. Când deschizătura fu gata, pieriră tot aşa de iute după cum veniseră. Dar în muntele de sticlă trosnea şi tuna şi două gâşte aurite ieşiră dintr-însul, zburând. Tânărul nostru puse mâna pe puşcă, trase şi cele două gâşte căzură la pământ în chip de două fete frumoase.

Iată că veni şi balaurul şi se repezi ca o vijelie asupra tânărului. Acesta trase însă într-însul, îl nimeri şi balaurul se prefăcu în praf şi fum, pe care îl împrăştie vântul.

După ce se întâmplară toate acestea, zbură şi floarea cea albastră şi-i zise băiatului:

„Copilul meu, rămâi cu bine! Eu sunt sufletul mamei tale şi acum trebuie să mă întorc îndărăt de unde am venit.” Şi pieri floarea cea albastră, iar tânărul luă în căsătorie pe cea mai tânără dintre cele trei surori — nu după mult se măritară şi celelalte două şi trăiră cu toţii în belşug şi în fericire.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: