DIAMANTUL DOMNIŢEI

28 Dec

DIAMANTUL DOMNIŢEI

Autor: Nicolae Batzaria     Volum: Poveşti de aur     
Editura: Ion Creangă, Bucureşti, 1979

Un împărat vroia ca singura lui domniţă să se mărite după fiul unui împărat vecin, însă domniţa se îndrăgostise de fiul unui sfetnic de la curte şi spusese că mai bine moare, decât să nu ia pe tânărul care îi era aşa de drag şi care era atât de bun, viteaz şi chipeş. Împăratul era supărat foc din pricina aceasta şi avea de gând să arunce la temniţă pe fiul sfetnicului, iar pe domniţă să o ţie închisă în turla palatului, până ce se va hotărî să facă aşa cum îi cerea el.

Ca să scape de această primejdie, cei doi tineri se înţeleseră să fugă pe ascuns de la palat şi să meargă în altă împărăţie. Aşa şi făcură.

Tânărul, care era foarte bogat, luă cu el bani mulţi, iar domniţa îşi luă giuvaericalele. Călăriră pe doi cai sprinteni, porniră în miez de noapte şi nu se opriră decât a doua zi la amiezi, când domniţa începu să se simtă obosită. Locul unde se opriseră era în mijlocul unei păduri mari şi dese.

Domniţa îşi puse capul pe genunchii tânârului şi închise ochii, fiind cuprinsă de somn. Tânărul, pe când se uita la chipul ei şi nu se mai sătura de nespusa ei frumuseţe, văzu că domniţa poartă la gât, legată cu un lănţişor de aur, o cutiuţă de aur.

Doritor să ştie ce este în cutiuţa aceea, o scoase încetişor de la gâtul domniţei şi o deschise. În cutiuţă era un diamant mare şi care strălucea ca şi soarele. Însă tânărul voia să-l vadă mai bine la lumina soarelui. Pentru a nu trezi pe domniţă, rupse fără să se mişte din loc, muşchi şi iarbă verde, cu care făcu o pernă. Ca să aibă mâinile libere, puse diamantul jos, pe iarbă, iar el apucă binişor capul domniţei, îl potrivi pe perna de muşchi şi iarbă verde.

Însă când voi să ia din nou diamantul şi să-l privească la soare, iată că un corb, lăsându-se din zbor ca fulgerul, luă diamantul în cioc, apoi zbură într-un stejar din apropiere, unde începu să se joace cu el.

Tânărul sări după corb, alergă după el cât îl ţineau picioarele, dar corbul zbură într-un copac, până ce ajunse la un tufiş, unde pieri cu totul.

Bietul tânăr nu mai putea de necaz. Văzând că nu e chip să ia din nou diamantul, se hotărî să se înapoieze la locul unde lăsase pe domniţă dormind. Dar oricât a umblat şi oricât de mult s-a străduit, nu i-a fost cu putinţă să găsească drumul. Începuse să se lase noaptea, iar nenorocitul de el rătăcea mereu prin pădure.

Şi iată că dintr-un desiş îi ieşi înainte un om, care parcă ar fi răsărit din pământ. Pe omul acesta tânărul îl întrebă de drumul ce duce la stejarul sub care lăsase pe domniţă. „În pădure, îi răspunse omul, zâmbind cu un zâmbet ce semăna mai degrabă a rânjet, stejarii sunt cu miile şi cu zecile de mii şi sunt la fel cu toţii. De aceea, nu te osteni în zadar, ci haidem acasă la mine unde n-o să-ţi fie rău.”

Neavând încotro, logodnicul domniţei se duse cu omul acela, care locuia într-o casă ce nu era departe de acolo. Când intrară în casă, tânărul văzu în jurul unei mese unsprezece băieţi tineri, cam de aceeaşi vârstă cu dânsul. Masa era acoperită cu toate bunătăţile, iar tinerii mâncau şi petreceau cu mare veselie.

Stăpânul casei vorbi şi zise: „Acum sunteţi doisprezece, adică atâţia cât trebuie să fiţi. O să staţi aici, până ce se împlineşte anul, iar la sfârşitul anului o să dezlegaţi trei ghicitori. Cine le va dezlega va primi din partea mea o pungă de bani, care nu se va goli niciodată. Însă aceluia care nu va putea să le dezlege, îi voi tăia capul.”

Cei unsprezece tineri, gândindu-se că un an e vreme lungă şi că până atunci se pot întâmpla unele lucruri, îi deteră înainte cu ospeţele şi petrecerile. Numai logodnicul domniţei nu petrecea şi aproape că nu se atingea de mâncare. Zi şi noapte se gândea la domniţă şi se cutremura la gândul că o lăsase singură în pădure.

Ce s-a întâmplat însă cu domniţa? Când s-a trezit, a dat un ţipăt de groază, văzând că iubitul ei logodnic nu mai era lângă dânsa. L-a strigat de nenumărate ori pe nume şi l-a căutat peste tot, dar, precum ştim, n-avea cum să-l găsească.

Însă a rămas încremenită şi a început să fie roasă de bănuieli negre când a văzut că nu mai are la gât cutiuţa cu diamantul. Să i-o fi luat şi să fi fugit, părăsind-o pe ea în pădure? Cu greu îi venea să creadă aşa ceva.

Cu inima frântă de durere, căută să iasă din acea pădure a nenorocirii. După ce rătăci de multe ori, putu, în sfârşit, să iasă. Dar în loc să se întoarcă la părinţii săi, deschise o ospătărie cu banii lăsaţi de logodnicul ei, vânzând giuvaericalele ce le luase cu dânsa la plecarea de acasă. Pe o tablă de fier, agăţată peste poarta ospă-tăriei, scrise cu litere mari că dă, fără să ceară un ban, găzduire şi mâncare la toţi drumeţii bolnavi şi nevoiaşi. Făcuse aceasta cu nădejdea că, poate, trece pe acolo şi logodnicul ei.

Între acestea, la casa din pădure se apropia să se împlinească anul. Cei unsprezece tineri îi dădeau înainte cu chefurile şi petrecerile şi nu se gândeau deloc la cele trei ghicitori ce trebuiau să le dezlege. Cu atât mai mult însă se gândea la ghicitori logodnicul domniţei. Ba chiar într-o seară, când nu-şi mai găsea linişte, ieşi pe furiş din casă şi merse în pădure, unde, mâhnit şi amărât, se trânti la rădăcina unui stejar bătrân.

Pe când stătea aşa, trei corbi veniră în zbor şi se aşezară pe crăcile stejarului. Îndată după aceea, corbii începură să-şi vorbească între dânşii. Tânărul, care aproape îşi ţinea răsuflarea, vrând să audă cât mai bine, rămase nespus de uimit, când auzi că glasul primului corb, care începuse să vorbească, este la fel cu glasul omului care era stăpânul casei din pădure.

Corbul acela vorbi, zicând: „Mâine înjunghiem unsprezece tineri graşi şi unul slab şi jigărit, care este logodnicul domniţei.”

„Crezi tu că are să cadă în cursă?” întrebă al doilea corb.

„Mâine, răspunse primul corb, au de dezlegat trei ghicitori, despre care ei nu ştiu nimic.”

,,Şi cum sunt aceste ghicitori?” întrebă corbul al treilea.

Primul corb răspunse, precum urmează: „Prima ghicitoare este: din ce e făcută casa mea din pădure? A doua este: de unde li se aduce mâncarea? Iar ghicitoarea a treia este: cu ce e casa mea luminată şi ziua şi noaptea?”

„Ha, ha! râse al treilea corb, eu ştiu să le dezleg. Casa e făcută din oasele sutelor de tineri, pe care i-ai înjunghiat până acum. Mâncarea li se aduce de la bucătăria palatului, iar casa este luminată şi ziua şi noaptea cu diamantul ce l-ai furat logodnicului domniţei şi pe care l-ai agăţat în tavan.”

„Aşa este!” îi întări vorba primul corb.

Râseră tustrei, apoi, dând din aripi, părăsiră stejarul şi zburară încolo.

Pentru întâia oară, tânărul nostru, care îşi însemnase totul în minte, dormi o noapte liniştită.

Dimineaţa următoare, stăpânul casei strânse pe toţi tinerii şi le ceru să dezlege cele trei ghicitori de mai sus. La întrebarea: „Din ce este făcută casa?” unii răspunseră că e făcută din piatră, alţii, din cărămidă, alţii, din lemn. Numai logodnicul domniţei răspunse zicând: „Din oasele sutelor de tineri, pe care i-ai înjunghiat”.

„Ai ghicit bine!” zise omul, care puse a doua întrebare: „De unde vi se aduce mâncarea?”

„De la cârciuma din sat,” răspunseră cei unsprezece tineri într-un glas.

„De la bucătăria împăratului,” răspunse la rândul său logodnicul domniţei.

,,Aşa este, ai ghicit bine!” îi zise omul, punând şi a treia întrebare: „Casa mea cu ce este luminată şi ziua şi noaptea?”

„Cu o lampă mare!” răspunseră cei unsprezece tineri, pe când tânărul nostru răspunse: „Cu diamantul meu, de mi l-ai furat în pădure, când îţi luaseşi chipul de corb şi pe care l-ai agăţat în tavan.”

„Ai ghicit bine şi ghicitoarea aceasta, îi zise omul. Iată acum şi punga de bani, care nu se goleşte niciodată, îţi dau înapoi şi diamantul şi îţi dau şi drumul să mergi în lumea largă să-ţi cauţi logodnica.”

Îi dete, aşadar, şi punga, şi diamantul, pe când celorlalţi unsprezece tineri le tăie capetele.

Logodnicul domniţei nu mai stătu o clipă la casa din pădure, ci porni numaidecât în lumea largă, vrând să găsească pe logodnica sa, căreia îi ducea aşa de mult dorul. Cercetă multe sate şi oraşe, trecu din împărăţie în împărăţie, dar nicăieri n-a putut afla vreo veste despre dânsa.

Anii treceau unul după altul; dar de domniţă nu putea să afle nimic. La urmă, îşi pierdu orice nădejde şi căzu bolnav. Abia se putea ţine pe cal şi nu mai putea duce la gură nici mâncarea. Ajunsese umbra tânărului voinic şi chipeş de odinioară.

Rătăcind aşa, din loc în loc, sosi într-o seară la ospătăria deschisă de domniţă. Citi ce era scris deasupra porţii cum că sunt găzduiţi şi hrăniţi de pomană toţi drumeţii bolnavi şi nevoiaşi. „N-am nevoie să mi se dea ceva de pomană, îşi zise el, deoarece punga ce mi-a dat omul de la casa din pădure nu se goleşte niciodată.”

Totuşi, intră în ospătărie şi fu dus înaintea domniţei, dar nu se recunoscură unul pe altul. Anii ce trecuseră şi durerea din sufletul lor îi schimbaseră pe amândoi.

Tânărul a fost dus într-o cameră şi îngrijit cu de toate. „N-am nevoie de lumină” zise el, când o slugă îi aduse o lumânare.

Rămânând singur, scoase din cutiuţă diamantul şi-l puse pe masă, gândindu-se la domniţă. O slujnică văzu din curte lumina cea strălucitoare şi alergă la domniţă, ca să-i dea de veste.

Domniţa merse la camera tânărului bolnav, deschise uşa, dar rămase nedumerită în uşă, când văzu că lumina cea strălucitoare vine de la diamantul ei.

Când îşi mai veni în fire, întrebă pe tânăr de unde are diamantul. Însă, când a început să stea de vorbă, iar diamantul să le lumineze chipurile, se recunoscură şi se aruncară unul în braţele celuilalt. De fericire, râdeau şi plângeau în acelaşi timp.

Bucuria că şi-a găsit din nou logodnica l-a însănătoşit pe tânăr în câteva zile. Au plecat de la ospătărie şi au mers împreună la tatăl domniţei. Când a aflat împăratul cât de credincios a fost tânărul, a consimţit cu bucurie la căsătoria lor şi l-a făcut pe ginerele său urmaş la scaunul împărătesc.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: