CUTIA DORINŢELOR – POVESTE SPANIOLĂ

28 Dec

CUTIA DORINŢELOR – POVESTE SPANIOLĂ

Autor: Nicolae Batzaria     Volum: Poveşti de aur     
Editura: Ion Creangă, Bucureşti, 1979

A fost odată un tânâr, căruia îi plăcea să cerceteze oraşe şi ţări, aşa ca să afle mereu alte drumuri. Într-una din zile, pe când mergea pe jos, pe drumul mare, izbi cu piciorul o cutie. O ridică şi o deschise.

Însă, îndată ce o deschise, cutia îi vorbi, zicându-i în spaniolă: „Que queris, senor?” ceea ce înseamnă: „Ce doreşti, stăpâne?”

Tânărul nostru s-a speriat, auzind că o cutie vorbeşte. Dar în loc de a o arunca, o închise şi o băgă în buzunar. După aceea, îşi văzu înainte de drum. Însă, pe când mergea, îşi vorbea singur, zicând: „Dacă mă mai întreabă ce doresc, am să ştiu ce să-i răspund.”

Şi aşa, după o bucată de drum, o scoase din buzunar şi o deschise din nou. Iarăşi se auzi glasul cutiei, care îl întrebă: „Que queris, senor?”

„Doresc, răspunse tânărul, ca pălăria mea să se umple de bani de aur.” Şi numaidecât pălăria i se umplu până sus de tot cu bani de aur.

Tânărul călător era încântat. Ştia că de acum încolo n-are să mai ducă lipsă de nimic. Şi-a văzut, aşadar, de drum înainte, trecând prin păduri dese, până ce, în sfârşit, sosi la un palat de toată frumuseţea. În palatul acesta locuia un împărat. Tânărul făcu de mai multe ori ocolul palatului, fără să se îngrijească dacă îl vede cineva.

L-a văzut însă împăratul şi l-a întrebat ce treabă are şi de ce se tot învârteşte în jurul palatului. „Aşa, mă uitam şi eu la palat”, zise tânărul.

„Nu cumva ai dori să ai şi tu unul la fel?” îl întrebă iarăşi împăratul.

Tânărul nu răspunse la această întrebare, ci, îndepărtându-se de palat, aşteptă să se însereze.

După ce s-a înserat, a scos din nou cutia şi i-a deschis capacul. „Que queris, senor?” îl întrebă ea. „Doresc să-mi clădeşti un palat cu cărămizi de aur, cu ţigle de diamant, iar toată mobila să fie numai de aur şi argint”.

Nici nu isprăvi bine de spus aceste vorbe, şi iată că peste drum de palatul împărătesc s-a ridicat un palat, clădit întocmai aşa cum îl dorise. În dimineaţa zilei următoare, când împăratul s-a sculat din somn, a rămas uimit, văzând măreţia de palat, care strălucea la lumina soarelui. Slugile de la palat nu mai puteau să-şi vadă de treabă, fiindcă toată vremea priveau cu gura căscată la palatul de peste drum.

Împăratul a mers să facă o vizită tânărului nostru. I-a povestit, că deşi împărat, este însă foarte sărac şi i-a spus că ar fi mai bine să trăiască împreună, fie într-un palat, fie în celălalt. Ba i-a mai spus că-i dă de soţie pe domniţă, singura sa fiică.

Flăcăul nostru a primit să facă aşa cum i-a cerut împăratul. A luat în căsătorie pe domniţă, locuind însă numai cu ea în palatul de aur şi de diamant.

Dar împărăteasa mamă nu mai putea de necaz şi de pizmă. Fiică-sa îi povesti despre cutia năzdrăvană, iar împărăteasa dete bani unei servitoare şi o înduplecă să fure cutia. Servitoarea căută mai întâi să afle unde pune tânărul cutia în timpul nopţii. Şi aşa, într-o noapte, când toată lumea adormise, servitoarea fură cutia şi o duse împărătesei.

Oh, cât de fericită era împărăteasa! Deschise cutia şi la întrebarea despre ce doreşte, răspunse numaidecât: „Doresc să mă iei pe mine, pe soţul meu, împăratul, pe servitorii noştri şi frumosul palat al ginerelui meu şi să ne duci în partea cealaltă a Mării Roşii. Însă fiică-mea şi ginerele meu să rămână aici”. Şi s-a făcut întocmai.

Dimineaţa, când tânăra pereche s-a trezit din somn, au văzut că sunt în palatul cel vechi şi fără cutia năzdrăvană. Au căutat-o peste tot, dar, cum lesne înţelegem, n-a fost chip să o găsească.

Atunci tânărul pricepu că nu e vreme de pierdut. Îşi umplu buzunarele cu galbeni, încălecă pe calul său cel mai sprinten şi porni la drum numaidecât. Merse fără să se oprească, însă în zadar căută cutia în împărăţiile vecine. Merse şi mai departe, isprăvi toţi banii, dar el nu se opri. Mergea înainte, trăind din pomana ce-i dădea unul şi altul.

Îi spuse însă cineva că trebuie să meargă şi să întrebe luna, fiindcă umblă mult, vede multe, aşa că se poate să fi aflat ceva despre cutie. Tânărul a pornit-o spre Lună. A umblat el multe luni de zile, până ce, în sfârşit, a ajuns în ţara Lunii.

Acolo i-a ieşit întru întâmpinare o băbuţă, foarte bătrână, care i-a zis: „Ce cauţi aicea? Nu ştii că fiica mea, Luna, mănâncă pe orice om întâlneşte? Dacă ţii la viaţă, întoarce-te şi fugi cât mai e vreme.”

Însă tânărul i-a povestit băbuţii tot păsul ce-l mânase pe drumuri. I-a vorbit despre cutia năzdrăvană şi i-a spus că se poate ca Luna, care umblă mult şi vede multe, să ştie ceva despre palatul cu ziduri de aur şi cu acoperişul de diamant.

Dar tocmai când să isprăvească de povestit, iată că sosi şi Luna, spunând că-i miroase a carne de om viu. Însă mamă-sa îi spuse despre nenorocirea tânărului, despre cutie şi despre palatul care i s-a furat. Şi a venit să întrebe dacă nu cumva ea, Luna, a văzut palatul acesta.

„Nu, n-am zărit vreun palat în felul acesta, răspunse Luna, însă Soarele umblă mai mult şi merge mai departe decât mine, de aceea, tânărul să meargă la el şi să-l întrebe.”

Tânărul plecă de la Lună şi merse înainte, umblând mult, foarte mult, până ce, în sfârşit, sosi în ţara Soarelui. Şi acolo, i-a ieşit întru întâmpinare o băbuţă bătrână, foarte bătrână, care i-a zis: „Ce cauţi aice? Nu ştii că fiul meu, Soarele, mănâncă pe orice om întâlneşte? Dacă ţii la viaţă, întoarce-te şi fugi cât mai e vreme.”

Dar şi acestei băbuţe tânărul îi povesti tot păsul şi toate nenorocirile sale. Pe când povestea, iată că pică şi Soarele, care spuse că-i miroase a carne de om viu şi se bucură, fiindcă va avea ce să mănânce la masă. Dar băbuţa îl potoli, vorbindu-i despre nenorocirea tânărului şi întrebându-l dacă n-a văzut palatul cu zidurile de aur şi cu acoperişul de diamant.

„Nu, n-am văzut niciun palat de felul acesta, răspunse Soarele, dar se poate ca Vântul, care pătrunde peste tot şi află lucruri pe care nu le ştie nimeni altul, să fi mers şi la palatul tânărului.”

Tânărul porni din nou la drum, cerşind câte o bucăţică de pâine, până ce, în sfârşit, sosi şi în ţara Vântului. Găsi şi acolo o băbuţă bătrână, care muncea de zor, ca să umple cu apă nişte butoaie de o mărime nemaipomenită.

Şi această băbuţă îi spuse să se întoarcă şi să fugă, fiindcă fiul ei, Vântul, îl va mânca şi că se va întoarce flămând şi urlând de mânie. Dar şi tânărul nostru îi povesti păsul şi îi spuse că mai bine ar fi să moară, decât să rămână fără cutia sa şi fără palatul său cum nu se mai găseşte un al doilea pe toată suprafaţa pământului.

Băbuţei i se făcu milă de el şi-l ascunse sub scara din casă. Nu trecu mult şi se auzi cum vine Vântul, strigând şi urlând. Toată casa în care fusese ascuns tânărul fu zguduită din temelii.

În fiecare seară, când se întorcea acasă, Vântul avea obiceiul să bea mai întâi câteva butoaie de apă – atâta era de însetat – şi apoi să mănânce. Însă acum strigă: ,,Mamă, îmi miroase a carne de om! Dă-l încoace pe omul acesta, ca să-l mănânc numaidecât!”

Însă mamă-sa i se rugă să-l cruţe, spunându-i că este un tânăr nenorocit, care a fost trimis de Soare şi că Vântul ar face mai bine să-l asculte şi să-i dea o mână de ajutor.

„Să iasă înaintea mea, că nu-l mănânc şi nu-i fac niciun rău!”, zise Vântul, potolindu-se.

Tânărul ieşi de la locul de sub scară, unde stătea ascuns, şi îi povesti cum i-a fost furat palatul cu cărămizi de aur, cu acoperişul de diamant şi cu toată mobila de aur şi argint.

„Vântule atotputernic, zise mai departe tânărul, la tine m-a trimis Soarele, căci numai tu, care faci mereu ocolul pământului şi pătrunzi peste tot, mi-ai putea spune unde se găseşte acum palatul, care mi-a fost furat.”

„Da, am văzut palatul despre care îmi vorbeşti, îi răspunse Vântul. L-am văzut şi, în ziua aceea, am suflat în el cu toată puterea. Am suflat de sus în jos, de jos în sus, am suflat din faţă, am suflat din spate, dar cu toate acestea, n-am putut să-i mişc din loc măcar o ţiglă.”

„Fii bun, i se rugă tânărul, şi spune-mi mai repede unde, în care parte a pământului se găseşte?”

„E departe, este foarte departe de aici, îi zise Vântul. Este tocmai în partea cealaltă a Mării Roşii.”

Însă tânărul nostru nu-şi pierdu curajul, că mai are de făcut un drum aşa de lung. Îşi luă, aşadar, rămas bun, mulţumind Vântului şi mamei Vântului de mii şi mii de ori şi merse luni, multe luni de zile. În sfârşit, trecu în partea cealaltă a Mării Roşii şi ajunse la palatul său. Intră în curtea palatului şi întrebă dacă n-au nevoie de vreo slugă. I s-a răspuns că este nevoie de un grădinar.

„Mă pricep foarte bine la grădinărit”, zise tânărul. Şi ce mulţumire simţi când a văzut că a fost tocmit grădinar!

Tot văzându-şi de treabă, căuta mereu să intre în vorbă cu servitorii şi servitoarele de la palat, întrebând despre traiul stăpânilor lor şi despre lucrurile minunate de acolo. Mai ales, a izbutit să câştige încrederea unei servitoare. Aceasta îi spuse povestea despre cutia năzdrăvană, iar el, făcându-i tot felul de promisiuni, o înduplecă să ia cutia, fără să fie văzută de altcineva, şi să i-o arate lui.

Într-una din nopţi, servitoarea izbuti să fure cutia şi să o ducă tânărului, care o aştepta într-un loc mai ascuns din grădină. Ne închipuim lesne bucuria tânărului, când văzu că, în sfârşit, a pus din nou mâna pe cutie. O deschise numaidecât, iar cutia îl întrebă: „Que queris, senor?”

„Mă mai întrebi ce doresc? răspunse el. Vreau ca în această clipă să merg cu palatul meu la locul unde a fost, iar împăratul, împărăteasa şi toţi servitorii lor – afară de această servitoare – să fie înecaţi în Marea Roşie.”

Nici nu isprăvi bine de vorbit, că s-a şi găsit cu palatul la locul vechi, unde îl aştepta domniţa, soţia sa, pe când împăratul, împărăteasa şi toţi servitorii de la palat zăceau înecaţi în fundul Mării Roşii.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: