Urmasul lui N Batzaria

20 Dec

In memoriam
St. cerc. GEOFIZICĂ, tomul 44, p. 93–96, Bucureşti, 2006
MIRCEA V. MIŞICU
(1926 – 2005)
GHEORGHE MĂRMUREANU
Mircea Mişicu este singurul român citat în marea
Enciclopediaa lui Clifford Truesdell pentru lucrările sale
publicate în domeniul Mecanicii. Înalta sa pregătire
matematică i-a permis să abordeze domenii de vârf ale
mecanicii, în general, şi ale mecanicii corpului deformabil,
în special.
Mircea Mişicu s-a născut pe data de 27 februarie 1926
la Galaţi. Tatăl sǎu, inginerul Vanghelie Mişicu, nepot al
scriitorului şi patriotului aromân, Nicolae Batzaria, a
absolvit Institutul Politehnicdin Grenoble, ca bursier al
Imperiului Otoman. După dezintegrarea Turciei europene, în
1913, a emigrat în România şi s-a stabilit la Galaţi, unde, în scurt timp, a devenit
şef al Atelierelor C.F.R. – Galaţi. Tot aici s-a căsătorit cu Aneta, descendentă a
unei vechi familii boiereşti din Moldova, înrudite cu principele Al. I. Cuza. La
Galaţi, Mircea Mişicu a urmat cursul primar la Liceul „Vasile Alecsandri” şi, după
mutarea în Bucureşti, a urmat Colegiul „Sfântul Sava”, absolvindu-l în 1943. În
acelaşi an s-a înscris la Facultatea de Drumuri şi Poduri a Politehnicii Bucureşti, de
unde, în 1948 a obţinut diploma de inginer constructor. În 1948a devenit asistent
la cursul de beton armat, ţinut de prof. M.D. Hangan, însă, în anul următor a fost
îndepărtat din catedră, deoarece a refuzat să se înscrie în partidul comunist. În 1949
este numit inginer de plan la Institutul de Proiectări Metalurgice care funcţiona în
blocul Adriatica, iar între 1950 şi 1952 a fost numit în Direcţia Tehnică a Canalului
Dunăre–Marea Neagră. Din 1952 a lucrat la Institutul de Mecanică Aplicată al
Academiei Române (transformat din 1965 în Centrul pentru Mecanica Solidelor),
secţia Mecanică Generală, pe care a şi condus-o între 1958 şi 1975. Între anii 1975
şi 1978 a fost încadrat ca cercetător ştiinţific gr. I la Institutul pentru Fizica şi
Tehnologia Materialelor de pe lângǎ Comitetul de Stat pentru Energie Nucleară, iar
din 1978 la Centrul pentru Fizica Pământului şi Seismologie, ulterior, Institutul
Naţional de Cercetare–Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), unde a
lucrat şi după pensionarea survenitǎ în 1996.
Mircea Mişicu a avut contribuţii importante în mai multe domenii ale
mecanicii mediului continuu, cum ar fi: teoria elasticităţii şirezistenţa materialelor,
plasticitate, reologie, mecanica dislocaţiilor, seismologie teoretică, liniară şi
neliniară, mecanica fluidelor, geometrie diferenţială şi teoriaprobabilităţilor.
Gheorghe Mărmureanu 2  94
În domeniul teoriei elasticităţii, Mircea Mişicu a avut contribuţii multiple atât
pe latura pur teoretică, cât şi aplicativă. A publicat un numărînsemnat de lucrări
despre echilibrul mediilor continue cu deformări mari, despre condiţiile de stabilitate
dinamică, efectul sarcinilor dinamice asupra construcţiilor hidrotehnice, torsiunea
barelor cu aplicaţii în aeronautică, dezvoltarea unor metode decalcul al vibraţiilor
pentru sisteme cu număr mare de grade de libertate, despre aplicaţiile teoriei
elasticităţii plane în studiul plăcilor subţiri şi groase, despre propagǎrile undelor
elastice în medii stratificate. Rezultatele obţinute în domeniul elasticităţii neliniare
au fost citate printre altele în Enciclopedia Fizicii, vol. III.
În cadrul studiilor asupra vâsco-elasticităţii, a publicat o serie de lucrări în
care a determinat ecuaţia vibraţiilor transversale ale unei bare drepte care posedă
proprietăţi vâsco-elastice liniare şi depinde de un număr arbitrar de parametri,
obţinând soluţii ale acesteia pe baza aplicării metodei funcţiilor proprii şi a
transformatei Laplace în cazul general şi în limita corpului Maxwell. A dezvoltat o
teorie a vâsco-elasticităţii pentru cazul mediilor Cosserat şi o teorie generalizată de
tip vâsco-plastic a suprafeţelor de curgere.
În reologie, Mircea Mişicu a fost unul dintre cei mai recunoscuţi specialişti
din ţară şi din această parte a lumii. Una dintre cele mai valoroase contribuţii în
reologie se referă la un subiect relevant şi pentru astrofizicateoretică, autorul
formulând un cadru teoretic pentru descrierea câmpului gravificreomagnetic
nerelativist, ecuaţiile acestui câmp punând în evidenţă interacţiunea câmpului
reologic şi magnetic, precum şi existenţa unor unde reomagnetice de propagare a
perturbaţiilor secundare, care, înlimita unui fluid ideal incompresibil, coincid cu
undele Alfven. De asemenea, a propus un cadru axiomatic al structurilor reologice,
reprezentat printr-o extindere de la teoria geometrică a spaţiilor cu conexiune afină
la cazul spaţiilor mai generale, corespunzând proprietăţilor structurilor reologice
reale. A studiat comportamentul reologic al barelor supuse unorşocuri induse de
mase fluide şi solide.
Pe lângă „afinitatea electivă”,pe care multe dintre studiile sale o au cu
geometria diferenţială, interesul lui Mircea Mişicu pentru matematică s-a
concretizat şi în studii asupra teoriei probabilitǎţilor, datorită aplicaţiilor în studiul
proceselor aleatorii în mecanicǎ şi fizică.
O parte însemnată a operei sale ştiinţifice a fost dedicată teoriei dislocaţiilor
cu aplicaţii în distribuţia defectelor în cristale şi în fizicasursei seismice. A
dezvoltat aşa-numitul model dual, în scopul descrierii mediilor cu defecte regulat
distribuite în care, pe lângă câmpul de tensiuni elastice, a introdus, cuplat cu acesta
din urmă, câmpul tensorului de fisiune.
În cadrul seismologiei teoretice a publicat studii legate de descrierea teoretică
a sursei seismice printr-o dislocaţie de tip falie, a directivităţii undelor seismice
emise de aceasta, cu aplicaţii la analiza efectelor cinematice ale cutremurului din
4 martie 1977.
3  In memoriamMircea V. Mişicu  95
Teza de doctorat, intitulată Studiul dinamicii unor medii deformabile şi
metoda reducerii la modele structurale mecanic echivalente, a fost redactată sub
îndrumarea acad. Ştefan Bălan şi susţinută în 1967 în cadrul Academiei Române.
În prima parte a acestei teze, Mircea Mişicu a prezentat, într-o manieră exhaustivă,
teoria generală a mediilor Cosserat cu aplicaţii în structuri reticulate, în timp ce, în
partea a II-a, a discutat stabilitatea unei construcţii la acţiunea dinamică a
cutremurelor.
În 1965 a obţinut premiul „Aurel Vlaicu” al Academiei Române, iar în 1975
a susţinut lucrarea pentru dobândirea titlului de doctor docentîn mecanică aplicată.
Emiterea titlului a fost, însă, blocată la cel mai înalt nivel al Consiliului Naţional al
Ştiinţei şi Tehnicii.
Activitatea ştiinţifică îndelungată, curmată numai de o boală necruţătoare la
începutul toamnei anului 2004, s-a concretizat printr-un număr mare de lucrări în
domeniile menţionate mai sus, reprezentând o contribuţie însemnată la promovarea
acestora atât în ţară, cât şi pe plan mondial. Lista de articole publicate în reviste ale
Academiei Române, în reviste internaţionale de înaltă clasă, precum Prikladnaia
Matematica i Mehanica(U.R.S.S.), în volume ale unorconferinţe internaţionale,
cuprinde aproximativ 140 de titluri. De asemenea, a publicat trei monografii
voluminoase.
Prima este Mecanica mediilor deformabile(Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1967, 365 de pagini), în care sunt expuse elementelefundamentale ale
elasticităţii structurale. Deşi publicată numai în limba română, această monografie
a fost citată în articole şi cărţi ale unor specialişti din străinǎtate, datorită gradului
său ridicat de noutate.
Teoria mobilităţii elastice(Editura Academiei Române, Bucureşti, 1972,
427 de pagini) prezintă detaliat teoria şi aplicaţiile elasticităţii unor structuri, de
largă utilizare în construcţii, cum ar fi plăci pline sau cu goluri diferite, stratificate,
pe piloţi, reticulare, în cadre etc.
În cea de a treia,  Încovoiere şi Torsiune(Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1973), este sistematizat calculul exact al plăcilor şi al barelor, pe baza
utilizării soluţiilor problemelor de tip median şi antimedian, stabilite pe baza unei
metode originale şi care corespund unor deplasări transversale,variind proporţional
cu puteri impare, respectiv, pare ale distanţei de la suprafaţamedie.
A participat la numeroase activităţi de înaltă ţinută ştiinţifică, cum ar fi
Congresele IUTAM (Tbilisi – 1963,Stuttgart – 1967, Copenhaga –1967,
Gothenburg – 1970) şi Conferinţa „Aspecte fundamentale ale Teoriei Dislocaţiilor”,
Baltimore – 1968. A fost recenzent al GAMM (Societatea pentru Matematică şi
Mecanică Aplicată, Karlsruhe, Germania), începând cu 1965 şi alApplied
Mechanics Reviews (Houston, S.U.A.) din 1960.
Mircea Mişicu nu a fost numai un om de ştiinţă de o valoare deosebită, ci şi
un om de înaltă cultură. Stăpânea la perfecţie limba germană, în care a şi scris
numeroase poezii şi un poem epic în care se dezvăluie profundele sale cunoştinţe
Gheorghe Mărmureanu 4  96
de literatură, mitologie, filosofie şi istorie germană. Vorbea foarte bine limbile
franceză, engleză şi rusă. Avea cunoştinţe mai mult decât satisfăcătoare de limba
italiană.
A fost şi un talentat pictor amator şi un colecţionar de artă, în colecţia sa
aflându-se picturi şi gravuri de Dărăscu, Tonitza, Petraşcu şi Steriadi.
Biblioteca ştiinţifică personală a lui Mircea Mişicu cuprindea mii de volume,
îndeosebi din domeniile mecanicii, construcţiilor, matematicii şi fizicii.
Dispariţia lui Mircea Mişicu este, fără îndoială, o pierdere pentru ştiinţa
mecanicii aplicate din România. În ultimii ani de viaţă şi activitate a fost înconjurat
cu prietenie de colegii săi din Laboratorul de seismologie inginerească şi, astfel, a
putut susţine o activitate ştiinţifică de înalt nivel şi după vârsta de 70 de ani.
Capitolul privind Efectul de directivitate a cutremurului din 4 martie 1977(în volumul
Cutremurul de pământ din România de la 4 martie 1977, Editura Academiei
Române, 1982), este unul de referinţă în cercetările fundamentale de fizica
Pǎmântului din România. Tinerii cercetători şi chiar cei mai vârstnici, din INCDFP,
au găsit întotdeauna în Mircea Mişicu un ajutor direct şi un îndrumător în
problemele mai complicate de mecanica corpului deformabil, cu aplicabilitate în
seismologie, în principal, şi în fizica Pǎmântului, în general.

Anunțuri

2 răspunsuri to “Urmasul lui N Batzaria”

  1. Kumbetlian Garabet 5 Iulie 2014 la 18:46 #

    I-am fost doctorand şi l-am venerat pe omul şi savantul Mircea Mişicu.

    • Kumbetlian Garabet 5 Iulie 2014 la 18:49 #

      Articolul D-lui Mărmureanu este de excepţie; îi cer permisiunea de a folosi şi populariza secvenţe şi informaţii folosite de Domnia Sa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: